Prezentare
Pianu este un loc binecuvantat de Dumnezeu. Prin asezarea geografica si datorita “bogatiilor” de care dispune zona Pianului, locuita din paleolitic, a constituit un punct de atractie inca de acum 2000 de ani, cand colonistii romani au ocupat Dacia, iar in zona comunei noastre au cantonat trupele Legiunii a XIII -a Gemina pentru a lua de la bastinasi aurul care se gasea din abundenta in acest areal. ca dovada sta traditia stalpilor funerari transmisa din generatie in generatie pana in zilele noastre.
Atestarea documentară a comunei, este în jurul sec. al XII – lea existând și vestigii istorice mult mai vechi, respectiv din timpul colonizării romane în Dacia. Mai există și urme clare ale șederii romane pe aceste meleaguri și anume, cele ale Legiunii a XIII-a Gemina. Menționam că și acum se păstrează obiceiul „stâlpilor funerari la bărbații decedați”.
Localitatea Pianu de Sus este atestată documentar într-un emis de la 7 județe din 10 septembrie 1454 la Sibiu, prin care surorile Margareta și Barbara din Sibiu vând Pianului de Jos, părțile lor de moștenire situate în Pianu de Sus.
In deciziile emise de Universitatea Săsească, Pianu era numit „Pean, Pyen” la care se adaugă atributul saxonicalis pentru Pianu de Jos , „valahicalis” iar pentru Pianu de Sus, „olahicalis”. Mai târziu întâlnim denumirile: Deutsch, Szasz și Unter-Pian, pentru Pianu de Jos, iar Ober și Olah Pian, pentru Pianu de Sus.
Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea apare denumirea de Pianu Inferior și Pianu Superior. Denumirea oficială din actele emise în timpul dominație Austroungare era, „Alsopian” pentru Pianu de Jos și „Felsopian”, pentru Pianu de Sus.
Localitatea Strungari este atestată documentar în secolul al XVI-lea când Scaunul de Sebeș, având nevoie de încă 10 sate, emite un act juridic prin care desparte Strungarul de Răchita, localitate la o distanță de 3 km față de Strungari iar în prezent aparține de comuna Săsciori. Din explicațiile localnicilor reiese că, aici se strângeau și se împărțeau oile satelor învecinate când plecau și când veneau de la munte, denumirea de Strungari ar proveni de la, „strungă”, care însemnează, loc îngrădit prin care trec oile. Afirmația este susținută și de configurația geografică a localității întrucât seamănă cu o trecătoare îngustă.
Satul Purcăreți a aparținut tot de satul Răchita fiind considerat a doua parte a lui, unde răchițenii își duceau la păscut, în timpul verii vitele, oile și porcii. Cu timpul unii dintre locuitori s-au stabilit definitiv în Purcăreți. Abia în secolul al XVII-lea când în urma unui lung proces ce a secătuit veniturile ambelor localități, a obținut jurisdicția de a se rupe de satul matcă, devenind localitate autonomă. Provinența denumirii localității este foarte clară deoarece la început se numea Purcareață, unde pașteau răchițenii vara, vitele și porcii.
Satul Plaiuri este format doar din 37 de familii și s-a format mult mai târziu prin emigrarea populației din Strungari și Purcăreți. La început se numea Plaiul Purcărețului de unde provine în prezent denumirea de Plaiuri.